Hagi: „Sper să fac mai multe decât în primul mandat!** Este o onoare să antrenez Galata”

Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi a fost astăzi prezentat oficial la Galatasaray, în
cadrul unei conferințe de presă care s-a ținut în cantonamentul
echipei. „Regele” spune că i-a fost dor de Turcia, de Galatasaray
și de atmosfera de acest club. Hagi susține că se simte onorat de
oferta șefilor Galatei și speră că va reuși să îndeplinească toate
obiectivele echipei.

„Bine v-am regăsit, îmi fac plăcere să vă revăd după
atâta timp. Prezența jurnaliștilor în număr mare înseamnă că
reprezint ceva pentru Turcia, atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Am ales Galatasaray acum, într-un moment dificil, pentru că de asta
am ales-o și ca jucător în 1996 și la precedentul mandat de
antrenor, pentru că e un club mare, un club european, și o mare
provocare pentru mine. Este o mare onoare să antrenez Galatasaray.
Știu că este un moment delicat, dar voi face tot ce e posibil ca să
ridic clubul.

Dacă nu credeam că există potențial, nu veneam. Sper să
fac mult mai multe lucruri bune decât în primul mandat. Sper ca în
al doilea an de contract să am norocul să joc în cupele europene.
Vreau disciplină la echipă. Momentan, trebuie să-mi cunosc
jucătorii, să mă cunoască și ei pe mine și după aceea să avem
succese împreună.”,
a spus Hagi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×